Accident rutier în județul Olt: Planul Roșu de Intervenție, activat de Ministerul Sănătății

Constantin Corina
1 Min Read
Sursa foto: Ministerul Sănătăţii - România

Ministerul Sănătății a transmis o informare publică privind accidentul rutier produs în județul Olt, eveniment în urma căruia a fost activat Planul Roșu de Intervenție, începând cu ora 16:30, din cauza numărului mare de persoane implicate și a complexității situației.

Accidentul s-a produs pe DN 12 (DEX12), pe sensul Pitești–Slatina, la kilometrul 80. În eveniment au fost implicate 11 autoturisme și 27 de persoane. Potrivit informațiilor preliminare, nu au existat persoane încarcerate.

Evaluarea medicală a victimelor este în desfășurare. Până la acest moment, o persoană a fost transportată la spital, conștientă și cooperantă, cu suspiciune de fractură la un membru superior, iar alte două persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului pentru contuzii, refuzând ulterior transportul la unități medicale.

La intervenție au fost mobilizate forțe medicale și de salvare extinse, inclusiv ambulanțe, echipaje SMURD, autospeciale de descarcerare și echipaje SAJ, intervenția fiind sprijinită și de ISU Argeș. Autoritățile precizează că situația este în dinamică și vor fi comunicate actualizări pe măsură ce apar date noi.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Share This Article