Un grav accident rutier s-a produs duminică după-amiază în județul Suceava, în zona Pasului Palma, unde un autoturism și o motocicletă s-au ciocnit violent!
Impactul a avut consecințe dramatice pentru cele două persoane care se deplasau pe motocicletă, un bărbat și o femeie.
La fața locului a fost mobilizată imediat o amplă desfășurare de forțe din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava. Echipele de intervenție includ pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD B2, o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă (TIM), precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
Starea victimelor de pe motocicletă este critică. Potrivit primelor date transmise de oficialii ISU Suceava, bărbatul a intrat în stop cardio-respirator imediat după impact, iar echipajele medicale și paramedicale au început de urgență manevrele de resuscitare, luptând pentru a-i salva viața.
Femeia care îl însoțea a scăpat cu viață, este conștientă și cooperantă; ea primește îngrijiri medicale la fața locului și urmează să fie transportată de urgență la spital pentru investigații și tratament de specialitate.
Polițiștii au demarat cercetările în zonă pentru a stabili cu exactitate dinamica accidentului și cauzele care au dus la producerea acestei coliziuni violente.
Mai multe știri pe republikanews.ro