Sâmbătă, o cisternă încărcată cu etanol s-a răsturnat în urma unei coliziuni cu un autoturism pe DN 7, în apropierea localității Zamfirești, județul Argeș, a anunțat Centrul Infotrafic. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Circulația rutieră este blocată în ambele direcții de mers, cu valori de trafic ridicate.

La locul accidentului au intervenit echipajele de pompieri de la Detașamentul Pitești, care au mobilizat două autospeciale de stingere a incendiilor, o autospecială de descarcerare, un camion cu container multirisc, o autospecială CBRN și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.

În plus, un alt cap tractor cu cisternă a fost trimis la fața locului pentru a prelua încărcătura cisternei răsturnate. Reprezentanții ISU Argeș au explicat că procedura va implica transferul încărcăturii din cisternă, urmat de repunerea acesteia pe roți, pentru a elibera carosabilul și a permite reluarea traficului.

Centrul Infotrafic a informat că, având în vedere că circulația rutieră va fi întreruptă câteva ore pe DN 7 în zona localității Zamfirești, traficul autovehiculelor este deviat pe rute ocolitoare. În cazul sensului Vâlcea – Argeș, acestea includ DN 73C – Golești – Piatra – Curtea de Argeș – Pitești sau DJ 678A – DN 73C – Curtea de Argeș – Pitești. Pentru sensul Argeș – Vâlcea, rutele ocolitoare propuse sunt Bascov – DN 7C – Curtea de Argeș – DN 73C – Tigveni – DJ 678A – DN 7 Vărzaru sau Bascov – DN 7C – Curtea de Argeș – DN 73C – Tigveni – DN 7 Blidari.

‏‏‎ ‎

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *