UPDATE/Accident pe DN 1 între microbuz și autoturism: zece persoane implicate, un tânăr transportat la spital

Constantin Corina
1 Min Read

Un accident rutier produs sâmbătă, 10 ianuarie 2026, în jurul orei 13:00, pe DN 1, pe sensul Brașov – Ploiești, a dus la îngreunarea traficului pe tronsonul Câmpina – Sinaia

Potrivit poliției, un microbuz de transport public de persoane, condus de un bărbat de 60 de ani și aflat pe ruta Sinaia – Breaza, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani. În microbuz se aflau cinci persoane, iar în autoturism alte cinci.

În urma impactului, un tânăr de 18 ani, pasager în microbuz, a suferit un traumatism cranio-facial și a fost transportat la spital cu ambulanța. O a doua persoană a primit îngrijiri medicale la fața locului.

Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cauzele și împrejurările producerii accidentului.

Sursa: news.ro

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Share This Article