Un accident mortal a avut loc în Bistrița Năsăud: șoferul era drogat!
Un eveniment rutier a avut loc ieri, în jurul orei 19, pe Drumul Județean 171, în localitatea Ilișua. Din primele informații, un pieton a fost accidentat de un autovehicul, acesta fiind inconștient.
În urma apelului la 112, la fața locului intervin de urgență un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD.
IPJ BISTRIȚA: „Din primele date, un tânăr de 28 de ani, din Năsăud, în timp ce conducea un autoturism prin localitatea Ilișua, a surprins și accidentat un bărbat de 53 de ani, din Ilisua, care ar fi traversat strada. În urma accidentului, din nefericire, bărbatul de 53 de ani a decedat. În urma testării cu aparatul din dotare a conducătorului auto, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm faptul că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. Acesta a fost testat și cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Compartimentului Rutier Beclean continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.