O coliziune în lanț a avut loc marți după-amiază, pe Drumul Național 1A, în localitatea Gura Vitioarei, implicând patru autoturisme și un ansamblu de vehicule. O femeie de 64 de ani a fost rănită și transportată la spital.

Polițiștii din Vălenii de Munte au intervenit la fața locului după ce un bărbat de 26 de ani, aflat la volanul unui ansamblu de vehicule, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 67 de ani. În urma impactului, autoturismul lovit a fost proiectat într-un al treilea autovehicul, condus de un bărbat de 53 de ani, acesta fiind, la rândul său, împins într-un al patrulea autoturism, condus de un tânăr de 23 de ani.

În urma accidentului, o pasageră în vârstă de 64 de ani a suferit răni și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Testările cu aparatul etilotest efectuate tuturor șoferilor implicați au indicat că niciunul nu consumase alcool.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, dosarul fiind instrumentat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.