Accident grav pe DN7, la ieșirea din Boița! Un bărbat rănit și transportat la spital

Dudau Andreea Valentina
2 Min Read

Accident grav pe DN7, la Boița! Un șofer a fost descarcerat și dus la spital după ce a intrat cu mașina pe contrasens, izbindu-se de un TIR

O coliziune violentă între un autocamion și un autoturism a blocat complet circulația pe Drumul Național 7 (DN7), la ieșirea din localitatea Boița, județul Sibiu. În urma accidentului produs marți seară, o persoană a fost rănită și a necesitat intervenția echipajelor de descarcerare.

Cum s-a produs accidentul?

Conform primelor cercetări efectuate de polițiștii rutieri la fața locului, evenimentul a avut loc la kilometrul 247+900 de metri.

Un șofer în vârstă de 45 de ani, din județul Cluj, care conducea un autoturism din direcția Râmnicu Vâlcea către Sibiu, a pătruns pe contrasens din cauze care urmează să fie stabilite. Autoturismul s-a izbit frontal de un autocamion condus regulamentar din sens opus de un bărbat în vârstă de 49 de ani, domiciliat în județul Argeș.

La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu cu o autospecială de stingere, una de descarcerare, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ.

Şoferul autoturismului a rămas blocat în fiarele contorsionate ale mașinii. Pompierii au reușit extragerea sa în siguranță, victima fiind preluată imediat de echipajele medicale. Bărbatul rănit a primit îngrijiri la fața locului și a fost transportat de urgență la spital pentru investigații și tratament de specialitate.

Trafic rutier blocat

Din cauza poziției în care au rămas vehiculele și a desfășurării intervenției echipajelor de salvare, traficul rutier pe DN7 este oprit complet pe ambele sensuri de mers, formându-se coloane mari de mașini. Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele producerii accidentului.

Mai multe ştiri pe republikanews.ro

Share This Article