Un accident rutier major a avut loc marți pe autostrada A1, la kilometrul 50, pe sensul București – Pitești, în zona localității Corbii Mari (jud. Dâmbovița). Din datele preliminare, în coliziune sunt implicate 3 autotrenuri și 5 autoturisme.
Având în vedere numărul ridicat de persoane afectate, la nivelul județului Dâmbovița a fost activat Planul Roșu de Intervenție pentru mobilizarea resurselor de salvare.
ISU Dâmbovița intervine cu 1 autospecială de stingere, 3 echipaje de descarcerare, 1 autospecială pentru transport victime multiple, 10 ambulanțe SMURD și 3 ambulanțe SAJ. În sprijin acționează și ISU București-Ilfov cu 2 ambulanțe SMURD, dintre care una cu medic.
Misiunea este în dinamică. La fața locului a fost direcționat și un elicopter SMURD al Inspectoratului General de Aviație pentru transportul victimelor în stare gravă.
Traficul este restricționat în zonă, iar autoritățile recomandă rute alternative.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook