Un accident rutier grav s-a produs luni, 28 octombrie, pe DN1A, în localitatea Lipănești, județul Prahova/ Patru persoane, printre care doi copii, au fost rănite și transportate la spital!
Potrivit informațiilor transmise de polițiștii Serviciului Rutier Prahova, evenimentul s-a produs după ce un bărbat de 67 de ani, aflat la volanul unei autoutilitare, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani, care circula dinspre Brașov spre Ploiești.
În urma impactului, autoturismul a fost proiectat într-un alt vehicul condus de un bărbat de 36 de ani, care se deplasa pe același sens de mers.
Accidentul s-a soldat cu rănirea celor doi șoferi implicați inițial, precum și a doi minori, cu vârste de 2 și 6 ani. Toate victimele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele indicând o valoare de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul, dosarul fiind deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Mai multe ştiri pe republikanews.ro