Trei persoane, printre care doi adolescenți de 16 ani, au fost rănite și transportate la spital în urma unui accident rutier produs sâmbătă, 19 aprilie 2025, pe strada Cerceluș din municipiul Ploiești. În incident au fost implicate două autoturisme.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, la fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Ploiești cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, fiind sprijiniți de două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Prahova.
„În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme și cei patru ocupanți ai acestora, dintre care trei au necesitat îngrijiri medicale, suferind traumatisme cranio-cerebrale și cranio-faciale”, au transmis reprezentanții ISU Prahova.
Toate cele trei victime – un bărbat de 24 de ani și doi adolescenți de 16 ani – au fost transportate la spital pentru investigații și tratament de specialitate. Autoritățile au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.