Ștefan Stanciu a decedat la vârsta de 86 de ani, după o îndelungată suferință. Odată cu trecerea lui la cele veșnice, fotbalul prahovean a rămas fără un personaj important din ultimele decenii.


„Nea Fane”, așa cum era el cunoscut, rămâne în istoria fotbalului din Prahova drept fondator, finanţator și, în fond, coordonator, „om bun la toate”, al primei echipe private prahovene de după 1990.

Conducător la FC Fanelli Brazi (grupare care a jucat în primele două ligi județene între anii 1997 ), Stanciu a fost un individ deosebit de charismatic.

Ziarul Prahova notează că acesta a avut „lipici” la VIP-urile politice, sportive și chiar artistice ale acelei perioade și a beneficiat de prietenia și susținerea morală și de imagine din partea unor nume uriașe, legendare, ale Petrolului Ploiești, printre care, fraţii Dridea, Alexandru Fronea (primul antrenor al echipei), Mihai Mocanu, Eduard Iuhas, Gheorghe Liliac, Mircea Miu, George Dănescu și mulţi alţii.

Ștefan Stanciu și-a trăit ultimii ani din viață discret și demn, iar, după suferința sa și trecerea în neființă, amintirea vremurilor frumoase de la Brazi va rămâne întotdeauna în memoria publicului prahovean.
Dumnezeu să-l odihnească!

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *