Un dosar de corupție în care fostul președinte al Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu, și fostul senator PNL, Sebastian Grapă, au fost condamnați în primă instanță la 8 ani și 10 luni, respectiv 7 ani de închisoare, va fi rejudecat, conform Agerpres.

Curtea de Apel Ploiești a admis, miercuri, apelurile formulate în acest dosar, a desființat integral sentința pronunțată de Tribunalul Brașov în aprilie 2022, precum și încheierea de cameră preliminară, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Buzău.

Judecata va fi reluată din procedura camerei preliminare, au dispus magistraţii.

Decizia este definitivă.

Aristotel Căncescu a fost preşedinte al CJ Braşov timp de trei mandate.

În dosarul trimis în judecată de DNA în iunie 2018, Căncescu, fost preşedinte al PNL Braşov, este acuzat că ar fi pretins sume importante de bani pentru a plasa pe poziţii eligibile anumiţi membri ai partidului la alegerile locale din 2012.