Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a elaborat și distribuit Ghidul birourilor electorale ale secțiilor de votare, un material destinat instruirii membrilor secțiilor de votare organizate pentru alegerile prezidențiale din 2025.

Conform unui comunicat emis luni, AEP a tipărit 58.000 de exemplare ale ghidului, distribuite în toate secțiile de votare de pe teritoriul României, pentru alegerile din 4 mai și, dacă va fi cazul, din 18 mai 2025.

În plus, Autoritatea a realizat și o serie de clipuri video care explică principalele activități ale birourilor electorale, atât pentru preziua, cât și pentru ziua votării. Aceste materiale au rolul de a sprijini membrii birourilor în desfășurarea corectă și eficientă a sarcinilor ce le revin.

AEP a tipărit și un afiș special privind exercitarea dreptului de vot, în 19.500 de exemplare, care va fi expus la sediile secțiilor de votare din întreaga țară.

De asemenea, Autoritatea a participat activ, împreună cu celelalte instituții implicate, la sesiuni de instruire dedicate președinților și locțiitorilor birourilor electorale, precum și operatorilor de calculator și rezervelor acestora, atât în țară, cât și în străinătate.

„Obiectivul principal este de a echipa membrii birourilor și operatorii de calculator cu toate instrumentele și informațiile necesare pentru organizarea unor alegeri corecte, transparente și democratice”, subliniază AEP. De asemenea, instituția amintește că funcția de membru al biroului electoral implică exercitarea autorității de stat, cu responsabilitate și imparțialitate.

La alegerile pentru Președintele României din 2025 vor fi organizate 18.979 de secții de votare în România și 965 de secții de votare în străinătate.


Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești și pe pagina de Facebook RepublikaNews.