Autorităţile locale anunţă că a fost depus , astăzi, spre finanţare, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4.3 – Oferirea de sprijin pentru regenerarea fizică, economică şi socială a comunităţilor defavorizate din regiunile urbane şi rurale, Obiectivul specific 4.3 –  Îmbunătăţirea regenerării fizice, economice şi sociale a comunităţilor marginalizate în municipiile reşedinţă de judeţ din Romania, proiectulREGENERARE URBANĂ ÎN ZONA MARGINALIZATĂ A MUNICIPIULUI PLOIEȘTI – CARTIER RÂFOV”.

Obiectivul general al acestuia îl reprezintă îmbunătăţirea regenerării fizice, economice şi sociale a cartierului marginalizat Râfov, situat în municipiul Ploieşti.

Proiectul respectiv a fost iniţiat în perioada fostei administraţii ploieştene. În prezent, prin iniţiativa actualului executiv ploieştean şi cu votul Consiliului Local Ploieşti, exprimat în şedinţa din 26.11.2020, s-a reuşit asigurarea fondurilor necesare pentru susţinerea cotei de finanţare a Municipiului Ploieşti în cadrul acestui proiect.

Vezi şi https://republikanews.ro/prahova-inregistreaza-inca-14…/

Vezi şi https://republikanews.ro/accident-deosebit-de-grav-pe-dn-72/

Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *