Ca urmare a numarului mare de cazuri de coronavirus înregistrat la nivelul județului, prefectul județului, Cristian Ionescu, a emis un nou Ordin de constituire, sub directa sa coordonare, a Grupului de conducere al acțiunii privind verificarea respectării aplicării măsurilor de prevenire a infectării cu noul coronavirus SARS-CoV-2.

Astfel, în perioada 08-18 octombrie 2020, vor fi constituite echipe mixte de control, formate din reprezentanți ai instituțiilor publice cu atribuții în domeniu, care vor acționa în sistem integrat în scopul prevenirii, verificării și sancționării faptelor care duc la răspândirea virusului SARS-CoV-2 și încălcarea normelor privind contextul actual se arată în prezentul comunicat.

Controalele vor viza modul de aplicare și respectare a actelor normative în vigoare specifice prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19 în zonele de agrement și turistice aglomerate, cluburi, terase, centre comerciale, piețe, ștranduri, transport public și alte zone/obiective de interes.

          Comisiile mixte vor fi formate din reprezentanți ai următoarelor instituții: Inspectoratul de Poliție Județean Prahova, Inspectoratul de Jandarmi Județean Prahova „Colonel Alexandru Enescu“, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Șerban Cantacuzino“ al Județului Prahova, Gruparea Mobilă de Jandarmi „Matei Basarab“ Ploiești, Direcția de Sănătate Publică Prahova, Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova, Inspectoratul Teritorial de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Ploiești.

         

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *