Chiar dacă iarna pare departe, autorităţile din Azuga se pregătesc serios pentru sezonul de schi pentru că ştiu că imediat cum termeparturile o să scadă va trebui pusă în funcţiune instalaţia de zăpadă artificială. Şi cum în anii anteriori nu s-au făcut toate operaţiunile de mentenanţă şi revizie conform specificaţiilor tehnice ale producătorului, acum se fac toate aceste lucrări. Printr-un comunicat, conducerea Primăriei Azuga spune că ” instalatiile de zăpadă artificiala din zona partiei de schi Sorica se sunt in stare tehnica relativ buna, de functionare, fiind necesare doar lucrari de mentenanta, revizie si schimb de piese aferente operatiunilor de revizie si mentenanta. Mentionam ca in anii precedenti nu au fost efectuate o mare parte dintre operatiunile de mentenanta si revizie conform specificatiilor tehnice de la producator. In acest sens, va putem exemplifica pompele de apa de debit marit; conform specificatiilor de la producator, la fiecare 300 de ore de functionare, aceste pompe trebuie gresate si efectuat schimbul de ulei. Faptic, la aceste pompe nu s-a intervenit niciodata in 2700 de ore de folosinta. Momentan, efectuam operatiuni de mentenanta impreuna cu reprezentantii producatorului, Tehnoalpin, Italia”, se arată în acest comunicat. Aproximativ 70.000 lei vor da autorităţile pe cei 8 hidranti de mare presiune ( si lucrari aferente de sapatura mecanizata ), lucrări de revizie si mentanta pentru tunurile de zapada fixe, mobile, lancii si camine de automatizari precum si reabilitarea sistemului de iluminat – nocturna. Până pe 1 decembrie, când ar trebui deschis oficial sezonul de schi se speră că totul va fi regulă şi nicio piesă nu va ceda testelor.
sursa foto-facebook Primaria Azuga