CEA MAI MARE CAPTURĂ de pastile de captagon şi haşiş DIN ISTORIA POLIȚIEI ROMÂNE a fost făcută în data de 30 august
În urma unei operațiuni desfășurate de polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul Antidrog și Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime, împreună cu D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, demarată în august 2020, au fost descoperite droguri în valoare cu valoarea impresionantă de 80.000.000 de euro.
La data de 30 august a.c., a ajuns în Portul Constanța o navă ce transporta două containere, cu 40 de tone de produse nealimentare, trimise din Portul Latakya, Siria și care ar fi tranzitat Turcia.
În urma unui control desfășurat pe baza ordonanțelor emise de procurorul de caz, în unul dintre cele două containere au fost descoperite, disimulate, 1.480 kg. de hașiș și 751 kg. de pastile de captagon (4.024.250 de pastile de captagon).
Valoarea de piață a drogurilor este de aproximativ 80.000.000 de euro.
Drogurile ar fi fost disimulate între marfa legală, astfel încât să se evite descoperirea acestora prin mijloace tehnice specifice de detectare a acestor substanțe.
Marfa de acoperire era săpun organic cu o densitate foarte mare, care avea menirea de a masca drogurile ce se aflau între cutiile de carton ce conțineau săpun.
Comprimatele de tip captagon, uzual, au un conținut ridicat de amfetamină.
Captura reprezintă cea mai mare captură de pastile de captagon și hașiș din istoria structurilor de combatere a traficului de droguri din cadrul Poliției Române.
Activitățile efectuate în cadrul operațiunii au fost desfășurată în cooperare cu D.E.A. -S.U.A.
În prezent, se efectuează cercetări cu privire la mai multe persoane, cetățeni români și străini, pentru a se stabili implicarea în organizarea acestui transport de droguri.
În cadrul operațiunii, s-a beneficiat și de sprijinul Biroului Vamal Constanța Sud Agigea.
sursa Politia Română