Dus la groapă cu un căruţ
Un bărbat a reuşit să îngrozească o comunitate întreagă cu gestul său. Şi a pus tatăl decedat în căruţ cu intenţia de a ajunge cu el la cimitir pentru a-l îngropa. S-a întâmplat în această dimineaţă pe o șosea din Murfatlar, județul Constanța, în jurul orei 06.00.
Oamenii au anunţat imediat poliţia.
„Astăzi, în jurul orei 06.10, polițiști din cadrul Poliției orașului Murfatlar au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat, de 44 de ani ar transporta la cimitir, cu ajutorul unui căruț metalic, cadavrul tatălui său, cu intenția de a-l înhuma.
Deplasați la fața locului, polițiștii l-au identificat pe bărbatul în cauză, care a fost transportat la Spitalul de Psihiatrie Palazu Mare, unde a rămas internat.
În cauză, polițiștii din cadrul Poliției orașului Murfatlar au deschis un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de profanare de cadavre sau morminte”, se arată într-o informare a IPJ Constanța., citat de Antena 3
Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro