Fructe şi legume cumpărate cu dolari falsificaţi. Cumpărtorii, opriţi în trafic
Recent poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Sălaj au fost sesizaţi de către poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Şimleu Silvaniei despre faptul că persoane necunoscute au pus în circulaţie două bancnote din cupiură de 100 USD, susceptibile a fi contrafăcute, în timp ce achiziţionau legume şi fructe din piaţa agroalimentară.
Activităţile desfăşurate de poliţişti au dus, în scurt timp, la identificarea persoanelor bănuite de comiterea faptelor. Este vorba despre două femei de 42, respectiv 51 de ani, şi doi tineri de 17, respectiv 24 de ani, toţi din judeţul Cluj. Cei în cauză au fost opriţi în trafic, pe raza localităţii Crasna.
Asupra lor au fost găsite diferite sume de bani (patru bancnote în cupiură de 100 USD, 100 de euro, 10 rupii, 10000 rupiah, precum şi 1.635 de lei), care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În baza ordonanţei de reţinere emisă de poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Sălaj, trei persoane au fost reţinute şi introduse în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Sălaj, iar astăzi vor fi prezentate Judecătoriei Şimleu Silvaniei, cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.