Prahova: Situaţia exactă în judeţ în privinţa numărului de persoane în carantină instituționalizată şi alte măsuri
Grupul de comunicare strategică anunţă că ,la nivelul județului Prahova, în data de 22 aprilie 2020, sunt monitorizate de către Direcția de Sănătate Publică 272 de persoane aflate în auto-izolare la domiciliu. Dintre acestea, zece au intrat în evidența DSP în ultimele 24 de ore, iar 16 au ieșit de sub măsura izolării voluntare. În carantină instituționalizată se află, în momentul de față, 295 persoane.
De la începutul epidemiei și până în prezent, în Prahova au fost înregistrate 24 de vindecări de noul coronavirus și un deces.
Controale
Echipe mixte din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne (MAI) au derulat o serie de acțiuni în vederea combaterii răspândirii COVID-19, dar și a descurajării faptelor de natură contravențională, înregistrate în acest context. Verificările au vizat atât persoanele fizice, cât și o serie de agenți economici.
Ieri au fost legitimate aproape 600 de persoane și oprite în trafic, în vederea controlului, aproape 200 de autoturisme. Au fost verificați și 29 de agenți economici. De asemenea, la nivelul județului au fost organizate și acțiuni de control pentru a monitoriza respectarea prevederilor Ordonanțelor militare în vigoare.
În urma acestor demersuri, au fost aplicate 208 sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 500.000 lei. Dintre acestea, 24 au fost pentru contravenții în context, iar 184 au fost date pentru încălcarea restricțiilor de circulație prevăzute în Ordonanțele militare.
Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro