Slujba de Înviere sursă foto TVR

Graţiela Gavrilescu, avertisment important:” Banderolele albe nu îi ferește și nu ne ferește de pericol!”

Anul acesta, distribuirea Sfintei Lumini aduse de la Ierusalim în seara zilei de sâmbătă, 18 aprilie, se va face de către voluntarii parohiilor şi de către echipajele de ordine publică şi patrulele existente în misiune, începând cu ora 20,00. Pentru că activitatea să se desfăşoare fără urmări periculoase, voluntarii ar trebui testaţi, susţine Grațiela Gavrilescu, vicepreședintele Partidului Forța Națională.

„Am un nemărginit respect pentru tradițiile noastre creștine și cred, cu toată ființa, că, acum, în toată bâjbâiala autorităților, dacă cineva ne apără cu adevărat, acela numai Dumnezeu este!
DAR…
… haideți să gândim logic:
Dacă tot am înțeles cu toții că participarea efectivă la Slujba de Înviere, masa de Paști împreună cu familia lărgită și prietenii ori aprinderea lumânărilor la mormintele celor dragi sunt, în mod real, un pericol de infectare, ce ne-ar putea arunca într-un haos epidemic…
CUM DUMNEZEU
nu ne dăm seama că împărțirea pâinii binecuvântate și a Luminii de către voluntari NETESTAȚI, care vor bate din poartă în poartă, este, la rându-i, periculoasă?
Simplul fapt că aceștia vor purta banderole albe nu îi ferește și nu ne ferește de pericol!
Încă este timp:
Să se știe clar cine sunt voluntarii și ce trasee au, să li se facă teste rapide, să fie echipați cel puțin cu măști, mănuși și substanțe dezinfectante și să fie bine instruiți de epidemiologi cum trebuie să procedeze!
Altminteri, după Sfintele Paști, mă tem că nu ne va fi bine deloc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *