Imagini de colecţie cu oraşul fantomă-Ploieşti. Niciodată nu l-ai mai văzut aşa
Frica de îmbolnăvire cu virusul nou, dublat de ordonanţa militară care interzice drumurile inutile a transformat Ploieştiul într-un oraş fantomă. Cele mai aglomerate zone sunt acum pustii
Imaginile următoare nu mai au nevoie de niciun comentariu.
Vă reamintim că amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanțele militare au crescut și au următoarele valori: minim 2.000 lei și maxim 20.000 lei, față de minim 100 și maxim 5000 de lei, cât erau până acum.
Amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanțele militare a crescut de la 1.000 de lei cât era până acum, la 10.000 de lei. Maximul amenzii pentru persoane juridice rămâne stabilit la 70.000 de mii de lei.
Aceste sancțiuni sunt aplicate din data de 2 aprilie 2020.
Nu uitatţi de sancțiuniunile complementare pentru cei care nu respectă prevederile legale, după cum urmează:
– confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenție;
– interzicerea accesului la respectivele bunuri, prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate;
– suspendarea temporară a activității;
– desființarea unor lucrări;
– refacerea unor amenajări.
Măsurile complementare de sancțiune vor fi aplicate în funcție de natura și gravitatea faptei.
Video Marian Nichita