Modificări ale programului de eliberarea a cărților de identitate, pașapoartelor, permiselor de conducere și certificatelor de înmatriculare
Modificări ale programului de eliberarea a cărților de identitate, pașapoartelor, permiselor de conducere și certificatelor de înmatriculare, precum și a programului de lucru cu publicul la Ministerul Afacerilor Interne
Vă reamintim că la nivelul Ministerului Afacerilor Interne a fost aprobat un set de măsuri ce presupun schimbarea modului de lucru cu publicul, pentru prevenirea răspândirii infectării cu noul tip de coronavirus.
Astfel, în perioada 11-31 martie a.c. cererile privind activitățile specifice din domeniul înmatriculări și permise de conducere adresate Serviciilor Publice Comunitare Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor județene și al municipiului București, se depun exclusiv în baza unei programări online.
Programările online vor fi făcute pe site-ul oficial al instituției www.drpciv.ro , secțiunea Programări online.
Pentru operațiunile care nu se regăsesc la secțiunea online al DRPCIV, vă rugăm să consultați site-ul Instituției Prefectului din județul de care sunteți interesați și să respectați cu strictețe indicațiile personalului de la ghișee.
Accesul în incinta sediilor serviciilor publice comunitare va fi permis doar titularilor, după caz persoanelor mandatate/delegate, în baza programărilor online și a actului de identitate – în original.
Solicităm tuturor persoanelor care sunt programate să respecte ora de programare și să evite așteptarea suplimentară în spațiile destinate publicului.
În funcție de evoluția situației la nivel național, măsurile pot fi prelungite pentru o perioadă ce va fi stabilită ulterior.
Totodată, începând de mâine activitatea de relații cu publicul la nivelul Aparatului Central al Ministerului Afacerilor Interne se va desfășura fără interacțiunea directă a angajaților MAI cu persoanele din afara instituției.
Cetățenii care vor să solicite informații sau să desfășoare alte activități de relații cu publicul pot apela, începând de mâine, linia telefonică TELVERDE 0800.800.624.
De asemenea, informații pot fi solicitate și primite și prin poșta electronică la adresa de e-mail petitii@mai.gov.ro sau prin corespondență.
Aceste măsuri vor fi extinse și la nivelul structurilor teritoriale, în funcție de specificul activității fiecărei unități.
De asemenea, în perioada 11-31.03.2020, cererile de eliberare a pașapoartelor simple electronice/pașapoartelor simple temporare se depun la serviciile publice comunitare de pașapoarte, exclusiv în baza unor programări on-line.
Programările online vor fi efectuate pe platforma www.epasapoarte.ro.
Solicităm tuturor persoanelor care sunt programate să respecte ora de programare și să evite așteptarea suplimentară în spațiile destinate publicului.
Accesul în locații în vederea depunerii cererilor de eliberare a pașapoartelor va fi permis doar solicitanților și, după caz, reprezentanților legali ai acestora, în baza programărilor online și a documentului de identitate, în original.
În ceea ce privește ridicarea pașapoartelor simple electronice/pașapoartelor simple temporare, accesul în locații se va face în baza tichetului eliberat la depunerea cererii și a documentului de identitate, în original.
Recomandăm cetățenilor să opteze pentru ridicarea pașapoartelor simple electronice prin serviciile de curierat – cheltuieli de expediţie 8 lei + TVA.
Totofată, începând cu data de 12.03.2020, Direcția Generală de Pașapoarte va operaționaliza și va pune la dispoziția persoanelor care solicită furnizarea datelor din Registrul Național de Evidență a Pașapoartelor Simple posibilitatea programării on-line pe platforma epasapoarte.ro.
Având în vedere contextul epidemiologic actual, în scopul prevenirii aglomerației și evitării contactului direct între cetățenii care se prezintă la sediul Direcției Generale de Pașapoarte, în perioada 11-31.03.2020, cererile de furnizare de date din Registrul Național de Evidență a Pașapoartelor Simple, însoțite de documentele aferente, pot fi depuse atât personal, cât și prin reprezentant legal sau convențional, la ghișeul de Relații cu publicul din cadrul Direcției Generale de Pașapoarte numai pe baza unei programări on-line valabile.
De asemenea, acest tip de solicitări pot fi transmise Direcției Generale de Pașapoarte și prin servicii de curierat.
Accesul în locație în vederea depunerii cererilor va fi permis doar solicitanților și, după caz, reprezentanților legali sau convenționali ai acestora, în baza programărilor on-line și a documentului de identitate, în original.
Solicităm tuturor persoanelor care sunt programate să respecte ora de programare și să evite așteptarea suplimentară în spațiile destinate publicului.
În ceea ce privește ridicarea documentelor, accesul în locație se va face în baza tichetului eliberat la depunerea cererii și a documentului de identitate, în original.
În funcție de evoluția situației la nivel național, măsurile pot fi prelungite pentru o perioadă ce va fi stabilită ulterior.
Se suspendă depunerea la sediul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a cererilor privind eliberarea următoarelor documente:
⮚ Certificat privind domiciliul înregistrat în Registrul naţional de evidenţă a persoanelor, document eliberat cetăţenilor români în vederea apărării drepturilor şi valorificării intereselor acestora în străinătate, însoţit, după caz, de Formularul standard multilingv eliberat în baza Regulamentului (UE) 2016/1191 (a se menţiona ţara şi limba în care se doreşte a fi completat);
⮚ Fotocopii ale deciziilor privind schimbarea numelui persoanelor fizice pe cale administrativă, eliberate de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date până la data de 31.03.2005.
Cererile formulate în sensul celor de mai sus, însoţite de documentele justificative, se vor transmite exclusiv on-line pe adresa de e-mail a instituţiei depabd@mai.gov.ro.
Ridicarea documentelor solicitate se va face numai ca urmare a programării efectuate la numărul de telefon 021.413.54.42 interior 25130.
De asemenea, solicitările de clarificări a unor aspecte pe linie de stare civilă, însoţite de documentele în susţinere, vor fi transmise exclusiv on-line pe adresa de e-mail a instituţiei depabd@mai.gov.ro, răspunsul urmând a fi transmis la adresa poştală/e-mail indicată de solicitant.
La sediul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date nu vor mai putea fi depuse cereri privind eliberarea actelor de identitate și de înscriere a mențiunii privind stabilirea reședinței, cu excepția cazurilor deosebite, potrivit dispozițiilor art.14 alin. (6) din O.U.G. nr. 97/2005, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Situaţia deosebită în care se poate afla solicitantul are în vedere: motive medicale, deplasare urgentă în alta localitate sau în alt stat, susţinerea unor concursuri de admitere sau examene, efectuarea unor operaţiuni notariale/bancare.
Cererea de eliberare a actului de identitate sau, după caz, a înscrierii menţiunii privind stabilirea reşedinţei se depune exclusiv prin programare prealabilă la telefon nr. 021/413.53.17.
Astfel, depunerea actelor pentru obținerea cărții de identitate, pentru situațiile deosebite menționate mai sus, se va face, în intervalul orar 08.30-13.30, în zilele de luni, miercuri, joi, vineri, respectiv 13.30-18.30 în zilele de marți.
În ceea ce privește ridicarea cărții de identitate, accesul în sediul DEPABD se va face urmare a programării comunicate la depunerea cererii, în intervalul orar 13.30-15.30 în zilele de luni, miercuri, joi, vineri, respectiv 11.00-13.00 în zilele de marți.
Solicităm tuturor persoanelor care sunt programate să respecte ora de programare și să evite așteptarea suplimentară în spațiul destinat lucrului cu publicul.
De asemenea, Ministerul Afacerilor Interne a recomandat autorităților locale să adapteze aceste măsuri la nivelul structurilor teritoriale, în funcție de specificul activității fiecărei unități.
comunicat de presă