Percheziţii în desfăşurare la proxeneţi deosebit de periculoşi
Prahova:Percheziţii în desfăşurare la proxeneţi deosebit de periculoşi. Cum păcăleau tinerele să le devină sclave
Îşi foloseau farmecele şi le făceau să se îndrăgostească de ei. Mai precis se foloseau de metoda loverboy. Aşa au reuşit mai mulţi tineri din Bărcăneşti să sucească minţile mai multor tinere pe care ulterior le transformau în sclave menite să aducă bani din servicii sexuale.
Cercetările oamenilro legii au scos la iveală că activitatea aceasta a început din luna mai a anului 2019. Fetele îşi oferau serviciile atât în România cât şi în străinătate pentru a face pe plac iubitilor lor. Astăzi, însă, fetele sunt salvate. Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Ploiești, efectuează în această dimineață, 3 percheziții la bănuiţii de proxenetism.
Au fost emise trei mandate de aducere. Descinderile au loc în comuna Bărcănești.
De la locațiile vizate au fost ridicate mai multe bunuri și obiecte ce par a proveni din activitatea infracțională, precum: telefoane mobile, sume de bani, înscrisuri.
O persoană a fost adusă la sediul poliției pentru audieri.
Perchezițiile s-au desfășurat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale.
Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul repubikanews.ro