, prioritate ZERO

GALERIE FOTO/ Stoparea inundaţiilor din Bărcăneşti, prioritate ZERO pentru autorităţile locale. Week-end de foc

Pentru autorităţile locale din Bărcăneşti,  problema inundaţiilor este prioritate zero, în acest sens făcându-se eforturi pentru ca localnicii să nu se mai confrunte cu o astfel de problemă.

La baza ei stau aspecte importante care se referă la factorul hidrologic, factorul
climatic – precipitatii, factorul hidrogeotehni şi  factorul antropic.

De menţionat este faptul că pânza freatică din zona localităţilor Tătărani şi Bărcăneşti este la suprafaţă. Fiecare ploaie poate provoca oricând probleme.

De vină pentru producerea de inundaţii este însă şi un blocaj descoperit recent  în tubulatura care trece pe sub Lukoil si DN1, tubulatură ce are drept scop drenarea apei astfel încât să nu apară acumulări care să afecteze curţile oamenilor. Blocajul a fost depistat cu ajutorul unui aparat de înaltă performanţă.

Autorităţile locale au intervenit promp. La faţa locului au fost aduse echipe de muncitori care au acţionat tot week-endul pentru deblocare.

Am profitat de seceta prelungită şi am închiriat un aparat de la ApaNova pentru a inspecta video tubulatura de sub Lukoil şi DN1 . La 57 de metri de la intrare sub benzinărie, spre sens giratoriu , camera video a depistat acest blocaj total. La solicitarea mea , Lukoil a pus la dispoziţie o firmă de construcţii care a tăiat tubulatura ,a intrat, a dărâmat şi cu niste sfori speciale a scos la suprafaţă tot ce bloca tubulatura., a declarat pentru republicanews.ro  Valeriu Lupu, primar Bărcăneşti.

De menţionate este că autorităţile din Bărcăneşti lucrează pentru reducerea riscului de producere de inundaţii. Studiile realizate în zonă au demonstrat faptul că actualul canal care trece pe sub Lukoil si DN1 este subdimensionat faţă de necesar. Acesta urmează să fie lărgit cu ajutorul unei lucrări majore ce urmează a se demara imediat ce proiectul intră în linie dreaptă pentru începerea ei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *