Graţiela Gavrilescu, fostul ministru al Mediului, se alătură grupului parlamentar Forţa Naţională.
Fostul ministru al Mediului, Graţiela Gavrilescu, a anunţat că se va alătura grupului parlamentar Forţa Naţională, alături de colegii Ştefan Băişanu şi Ion Cupă.
Deputatul independent Remus Borza a anunțat, miercuri, constituirea unui nou grup parlamentar, Forța Națională, din care vor face parte 15 parlamentari, ”oameni responsabili, care, pentru stabilitatea și bunăstarea României, își doresc ca Guvernul actual să își continue mandatul până în 2020”.
Graţiela Gavrilescu, se alătură grupului parlamentar Forţa Naţională.
„Vreau să pun capăt tuturor speculațiilor: mă alătur cu toată energia, priceperea și sufletul meu unui proiect în care cred cu tărie!
Este timpul să tragem linie și să ne uităm câtă substanță a mai rămas din doctrinele politice ale secolului trecut. Avem de ales între oameni și doctrine sleite de faptele celor ce și le-au asumat. Am ales oamenii! Sunt atâtea lucruri de făcut pentru oameni, că nu mai este nici o secundă timp de pierdut!
România are nevoie de o guvernare bună, de lideri pragmatici și bine pregătiți care să rezolve, să rezolve, să rezolve probleme. România are nevoie de un partid dinamic, orientat către obținerea unor rezultate în beneficiul românilor, acum, cât încă suntem pe valul creșterii economice și am creat premisele rămânerii profesioniștilor în țară!
Pornim la drum pentru a putea construi, împreună, țara pe care ne-o dorim:
Independentă, demnă, civilizată!
O Românie europeană a românilor!
Școală, stradă, spital, mediu curat și sănătos, respect pentru valorile naționale autentice, pentru istoria, cultura și credința noastră!
Respect pentru familie, profesori, medici și profesioniștii din toate domeniile!
Respect și grijă pentru vârstnici, nemăsurată atenție pentru copii și tineri!
Respect pentru justiție și armată!
Respect pentru Constituție!
Aceasta este adevărata FORȚĂ a noastră!
Aceasta este FORȚA NAȚIONALĂ!”, a scris Graţiela Gavrilescu pe Facebook.