Festivalul Toamnei, din nou la Ploieşti
Prahovenii, invitaţi de mâine la Festivalul Toamnei cu must delicios şi produse de sezon
Gospodinele au motive de bucurie! De mâine au ocazia să umple cămările cu tot felul de bunătăţi. Legumele cele mai proaspete, fructele cele mai dulci, ţuică la fel de curată ca la bunicii de la țară, produse apicole și de panificație, dulcețuri fel de fel, produse tradiționale și artizanale, must toate le găsiți la Festivalul de Toamnă de la Ploiești.
Cea de-a XVII-a ediție a Festivalului Toamnei la Ploiești, organizat de Societatea Hale și Piețe reunește anul acesta 50 de producători de legume și fructe de sezon, dar și de produse tradiționale românești.
Cei interesaţi vor găsi standurile amenajate cu bunătăşile de sezon în fața clădirii Halelor Centrale și în parcul Toma Socolescu din apropiere. În parcarea laterală din zona halelor vor fi amenajate terase unde se pot degusta produse de sezon, dar și must.
Vezi şi Tentativă de suicid la Barajul Paltinu