Întreaga săptămână trecută a fost una dedicată sărbătoririi celor 50 de ani scurși de când Petrolul reușea să se impună, la Ploiești, în fața marii echipe a Liverpool-ului. Un eveniment cu rezonanțe uriașe, un spectacol mediatic care a ținut capul de afiș și a arătat Petrolul, Ploieștiul, drept entități ale unui continent cunoscut ca fiind nebun după fotbal.
Și noi, reprezentanții mass-media din urbea atât de galonată prin echipa sa fanion, așa cum am învățat, știut, simțit și priceput, am încercat să ridicăm cota fericitei întâmplări ce s-a produs sâmbătă, pe “Ilie Oană”, la o dimensiune înaltă, demnă de tot ceea ce se vrea la acest moment.
Apelurile către suporteri de a veni să urmărească show-ul pregătit nu au contenit. Zilnic, chiar și de mai multe ori, colegii de breaslă au insistat pentru necesitatea ca arena să fie cât mai populată, astfel arătându-se deplina recunoștință pentru seniorii Petrolului “66” rămași în viață.
Totul s-a dovedit aproape în van… Doar 2000 de spectatori au catadicsit să fie prezenți la întâlnirea cu istoria, alți maxim 1000 ajungând la “oficial”, meciul Petrolului cu CS Cornu…
Tristețea acelor clipe m-a urmărit tot sfârșitul de săptămână, comentariile și discuțiile de pe rețelele de socializare trădând sentimente comune din partea celor care chiar simt ceva pentru această echipă. Numai că, din păcate, ajutorul pentru această iubire declarată este doar unul platonic, descris cel mai bine doar la nivel de conversație nu și prin necesara prezență la fața locului! Acum 30-40-50 de ani, când socializarea se realiza pe viu, la o bere înainte de joc și alta după, tribunele gemeau de oameni iar cine avea norocul să-și procure tichetul de intrare era privit cu țâfnă dar, totodată, și respect de către cei ghinioniști…
Ne place să strigăm sloganuri pro Petrolul, să declamăm iubirea necondiționată pentru culorile galben albastre, să cântăm! “Petrolul nu moare!”, “Petrolul este al nostru!”, “Petrolul suntem noi!”, refrenurile atât de cunoscute sunt simple demagogii de vreme ce, în momente unice precum cel de sâmbătă, suporterii ajung la stadion într-un număr ridicol de mic! M-am plictisit de anunțul crainicului stadionului, pe final de partide, atunci când acesta umflă numărul celor prezenți! De ce oare, pe cine trebuie să mințim? Unde se crede că se va ajunge? Apar sume de bani mai mari dacă exagerăm? Ce mesaj se trimite celor prezenți, care cunosc și ei capacitatea arenei?
Departe de a certa pe cineva dar vrând să atrag atenția asupra sloganurilor pro Petrolul care sunt materializate strict la nivel vocal, concluzionez amendând reala implicare a tuturor celor care zic că iubesc “lupii” lăsând o mână de iubitori ai echipei din oraș și o alta din străinătate să se implice cu adevărat în tot și toate! Iar ceilalți, mulții, în loc să respecte trecutul și prezentul și să ajute pentru doritul și strigatul viitor roz, preferă să facă ce fac mai toți românii în ziua votului: să stea în casă și să comenteze pe rețelele de socializare! Halal!