Dezinfectanți necorespunzători pentru spitale
Un nou scandal Hexi Pharma. Percheziţii în Bucureşti şi judeţele Prahova şi Ilfov
Potrivit Poliţiei Române , sunt efectuate 5 percheziţii domiciliare, în București și județele Ilfov și Prahova, la domiciliile unor persoane fizice și la sediile sociale și punctele de lucru ale unor societăți comerciale ce produc, importă și comercializează produse biocide.
Acțiunea se desfășoară într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, zădărnicirea combaterii bolilor și comercializarea de produse alterate.
Din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2018, ar fi fost fabricate și comercializate către diverse unități spitalicești de pe teritoriul național produse biocide utilizate la dezinfecția suprafețelor, care nu îndeplineau standardele de performanță în distrugerea bacteriilor, precizează sursă citată
Echipele participante la operaţiune sunt constituite din poliţişti din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice, Institutului Național de Criminalistică și Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale.
Vezi şi https://republikanews.ro/programul-rabla-2019-ministrul-mediului-a-facut-anuntul/