Deputatul liberal, Roberta Aastase, a fost decorată în cadrul Adunări generale a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN) organizată la Erevan.
Aceasta a fost oferită în semn de recunoştinţă pentru activitatea diplomatică deosebita desfăşurată de şefii delegaţiilor naţionale pentru promovarea intereselor şi idealurilor organizaţiei. Printre cei care au primit această distincţie se numără şi deputatul prahovean, Roberta Anastase, Vicepreşedinte al APCEMN şi Preşedinte al Delegaţiei Parlamentului.
Tot astăzi candidatul susţinut de România a obţinut al doilea mandat de secretar adjunct însărcinat cu relaţii interparlamentare şi protocol.
În felul acesta, România îşi păstrează poziţia de Secretar adjunct însărcinat cu relaţii interparlamentare şi protocol al APCEMN.