Acţiune fulger de control
Acţiune fulger zona pieței Halele Centrale și într-un centru comercial din Ploieşti. Ce au căutat poliţiştii.
Poliţiştii au vrut să se asigure dacă aici se practică comerț ilicit În centrul Ploieştiului dar şi dacă şoferii încalcă normele rutiere.
Astfel au verificat 25 de agenți economici, iar pentru neregulile constatate au aplicat opt sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.200 lei și au confiscat bunuri de 3.721 lei. Au constatat trei infracțiuni de comercializare de produse purtând o marca identică sau similară cu o marcă înregistrată și o infracțiune de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept.
Printre cei prinţi cu nereguli se află şi 2 femei și un bărbat , Aceştia ofereau spre vânzare 43 parfumuri și încălțăminte inscriționate cu însemnele unor mărci fără a deține pentru acestea certificat de conformitate eliberat de firma producătoare sau reprezentanții acestora pe teritoriul României.
Au fost întocmite 3 dosare penal, bunurile în cauză fiind ridicate în vederea cercetării, anunţă IJP Prahova
un alt exemplu este şi o altă femie care oferea spre vânzare articole pirotehnice. Acesta s-a ales cu dosar penal. Au fost ridicate în vederea cercetării mai multe artificii.
De asemenea, femeia a fost sancționată contravențional pentru că nu avea documente de proveniență pentru marfa deținută la punctul de lucru. I s-au confiscat 124 huse telefon, 8 pachete filtre țigări, 6 rezerve soluție pentru țigări electronice, 192 pixuri ,71 pachete cărți de joc.
Foto cu carater ilustrativ