Un avion militar IAR Șoim s-a prăbușit

Un avion militar de antrenament IAR 99 Șoim s-a prăbușit azi în apropierea localității Nicolae Bălcescu, din Bacău. 

Avionul efectua o misiune de antrenament. Cei doi piloți au reușit să se catapulteze în ultimul moment.

Au aterizat însă într-un lac de acumulare din zonă. Unul dintre ei este rănit.

Ministrul Apărării Mihai Fifor a declarat că avionul decolase de la Baza Aeriană Bacău şi că se afla într-o misiune de antrenament.

În urmă cu o săptămână, un MIG 21 LanceR s-a prăbușit la un miting aviatic organizat la baza Borcea.

Pilotul a decedat la impactul cu solul.

IAR 99 Șoim este un avion militar românesc, produs de Avioane Craiova SA.

Avionul este folosit în principal pentru antrenamente. Este însă capabil să asigure și misiuni de atac la sol sau de recunoaștere.

Viteza maximă a Șoimului este subsonică, ajungând la 850 km/h, fără armament.

Plafonul de zbor este de 12.000 de metri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *