Conducerea TVR a trimis o notificare jurnalistului Dragoș Pătraru prin care îl informează că emisiunea „Starea nației’ va fi scoasă din grila de programe a televiziunii de stat.
Aceeași notificare a fost primită și de către Gigel Știrbu, deputat PNL și președinte al Comisiei pentru Cultură din Camera deputaților, potrivit adevărul.ro.
Decizia nu este una surprinzătoare ținând cont de scandalul produs de înregistrările făcute publice de către jurnalistul ploieștean, care scot la iveală modul în care Doina Gradea, directorul TVR, privește meseria de jurnalist.
Potrivit lui Gigel Ştirbu, afirmațiile lui Pătraru sunt și ele cauza încetării contracului acestuia cu TVR:
„Date fiind componenţa noului CA, din care fac parte persoane care au exercitat în trecut presiuni editoriale la adresa noastră, comportamentul noului PDG, Doina Gradea, faţă de angajaţi, măsurile editoriale luate împotriva interesului public în privinţa mai multor producţii, încercările de intimidare la adresa acestei emisiuni – noi, cei de la «Starea naţiei», nu vom mai accepta să producem această emisiune aici, după încheierea prezentului sezon, dacă lucrurile nu se vor schimba. Nu facem muncă patriotică, departe de noi asta, dar spre deosebire de conducerea asta numită politic, noi am venit cu bani de acasă la TVR, am investit aici aproape 50.000 de euro, împreună cu prieteni şi fani ai emisiunii, în decor, birouri, amenajări, tehnică, facem emisiunea zilnică cu cea mai mare audienţă la postul public şi nu mai putem gira, prin prezenţa noastră aici, o echipă de conducere care nu dă doi bani pe interesul public.“
Conducerea SRTv precizează că realizatorul emisiunii „Starea naţiei“ nu a respectat dispoziţiile contractului şi „în pofida notificării prin care a fost antenţionat cu privire la consecinţele nerespectării întocmai a tuturor dispoziţiilor Contractului“, Pătraru a continuat „să încalce în mod repetat şi grav clauzele contractuale“.
Citeste mai mult: adev.ro/paz5ez