Unul dintre cei mai respectați liberali îl critică pe Adrian Dobre
Bogdan Nica, unul dintre cei mai vechi și mai respectați liberali, fost consilier al primarului Adrian Dobre, a publicat un mesaj de protest la adresa conducerii PNL Ploiești.
Mesajul virulent îl ia la țintă chiar pe primarul Adrian Dobre, pe tema exluderii consilierei locale Paulica Drăgușin.
„Un sumar calcul aritmetic sugerează urmatorul deznodământ : cu cât elimini dintr-o structură mai mulți oameni de valoare, cu atât valoarea/relevanța respectivei structuri se diminuează până la dispariție. Opinia mea este ca din păcate, organizația PNL Ploiesti, cândva o structură puternică şi eficientă a pierdut foarte mulți oameni de valoare din 2016 până în prezent. Nu stau acum să detaliez motivele, altul este sensul prezentei postări. Astăzi am fost convocat la o ședință a organizației PNL Ploiesti la care nu voi participa. Motivul este simplu: Sunt împotriva excluderii doamnei consilier Paula Drăguşin, o colegă pe care o apreciez şi o stimez în mod deosebit. Am fost împotriva excluderii şi la alte ședințe, unde la fel se solicita «pedepsirea» colegilor mei consilieri. Si de asemenea, consider că o formă democratică de protest este absenţa. Şi declar cu toată responsabilitatea că nu mai particip la ședințe până nu se constată că statutar, Organizația PNL Ploieşti este nefuncțională. Stimați colegi, vouă vi se pare că mai existăm? Ne întâlnim de 2-3 ori pe an, atunci când are chef onor primarul-președinte de organizație să mai dea afară câte un coleg care nu-i convine? Eu personal sunt sătul de astfel de tertipuri. Şi sunt dispus sa merg până la capăt indiferent de consecințe. Vă invit să reflectați“, a scris Bogdan Nica pe pagina sa.
Paulica Drăgușin a ieșit din linia de partid la o ședință a Consiliului Local și a votat pentru varianta propusă de PSD-ALDE la proiectul teraselor de vară.
Votul ei a fost decisiv pentru aprobarea proiectului.