Primăria Ploiești a fost amendată de Poliția Rutieră, în urma unui accident grav petrecut pe un pod nedeszăpezit din municipiu! Pe data de 21 martie, la ora 19.10, un apel la 112 anunța producerea unui accident pe podul de pe strada Ștrandului, din față de la Dedeman. Două ore mai târziu, Poliția Rutieră îl amenda pe primarul Adrian Dobre, în calitate de primar al Ploieștiului. Deși Rosal era operatorul care trebuia să deszăpezească, administratorul drumului este Primăria Ploiești, iar municipalitatea s-a făcut bună de plată.
Apelul efectuat la 112 anunța că pe podul de la Dedeman o șoferiță pierduse controlul volanului și produsese un accident de amploare. Cercetarea polițiștilor a arătat că femeia se deplasa pe banda doi, din centru către Bucov, iar pe pod a pierdut controlul volanului din cauza carosabilului cu gheață și polei. Mașina a intrat în derapaj, a ajuns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism care mergea pe banda doi. Șoferul a încercat să o evite, dar de asemenea a pierdut controlul volanului și a lovit alte două mașini care mergeau către Bucov, tot pe banda doi. Niciunul din șoferi nu se afla în stare de ebrietate. Traficul a fost restricționat pe pod și deviat pe străzile Apelor și Clopoței.
Șoferul celei de-a doua mașini, un bărbat de 49 de ani, a ajuns la spital cu multiple traumatisme: fractură de stern, tasare vertebrală, traumatism cranio-cerebral minor, contuzie toraco-abdominală și la coapsa dreaptă.
Pe data de 21 martie primăria Ploiești nu a emis niciun comunicat despre cum s-a intervenit pentru deszăpezire și combatere polei. Însă, reporterii noștri au solicitat date în acest sens de la Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești, instituție subordonată primăriei care monitorizează firma Rosal, însărcinată cu deszăpezirea.Concluziile cercetărilor polițiștilor au fost că accidentul s-a produs din cauza condițiilor de drum, în speță neaplicarea de material antiderapant, și au amendat administratorul drumului. La ora 21.30, primăria Ploiești a primit o sancțiune de 3.045 lei pentru că: “nu a aplicat material antiderapant pe pasarela din dreptul magazinului Dedeman, pe strada Ștrandului din municipiul Ploiești, fapt ce a condus la producerea unui accident rutier, soldat cu vătămarea corporală gravă a unui conducător auto și avarierea unui număr de patru autovehicule”, se arată în procesul verbal.
RASP susține că Rosal a deszăpezit și a raportat intervenții pe toate podurile din municipiu, inclusiv la ora 19.00 (ora accidentului a fost 19.10). Practic, primăria a plătit Rosal pentru deszăpezirea tuturor podurilor, RASP a confirmat că deszăpezirea s-a făcut, dar pe podul de la Dedeman un accident grav s-a produs tocmai pentru că nu s-a deszăpezit, iar primăria a fost amendată.
“La solicitarea dumneavoastră, înregistrată la R.A.S.P. Ploieşti cu nr. (…), vă comunicăm următoarele:
-în data de 21.03.2018 s-a intervenit pentru combaterea poleiului cu patru utilaje de capacitate mică, cinci utilaje de capacitate medie și două utilaje de capacitate mare, după cum urmează:
-începând cu ora 11.15 s-a acţionat pentru combaterea poleiului pe toate podurile din municipiul Ploieşti, Centru Civic, Bd. Bucureşti, Bd. Indepedenței, Bd. Republicii, Șos. Nordului, str. Cameliei, str. Andrei Mureșeanu, str. Rapsodiei, str. Ghe. Gr. Cantacuzino, str. I. L. Caragiale, str. Tache Ionescu, str. Eroilor, str. Căliman, str. Sondelor, str. Tribunei, str. Depoului, Șos. Vestului parţial;
-începând cu 15.35 s-a reluat activitatea de combatere a poleiului pe toate podurile din municipiul Ploieşti;
-începând cu ora 19.00 s-a reluat activitatea de combatere a poleiului pe toate podurile din municipiul Ploieşti;”, se arată în răspunsul RASP.
Iata declaratia primarului:
Sursa: ziarulincomod.ro