In perioada 27-29 martie 2018, Jandarmeria Prahova va desfasura exercitiul combinat pe linia interventiei antiteroriste la obiectivele din competenta Jandarmeriei Romane “Oleum 18″.

Exercitiul combinat cu forte in teren ” OLEUM 18″, este al VIII -lea dintr-o serie de exercitii integrate organizate de Jandarmeria Romana. La acest eveniment participa reprezentanti ai Directiei Generale Management Operational a M.A.I., Inspectoratului General al Jandarmeriei Romane, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Prahova si Gruparii de Jandarmi Mobile Ploiesti, precum si specialisti din cadrul institutiilor partenere cu atributii in domeniul ordinii publice si a prevenirii si combaterii terorismului: S.R.I. (autoritate cu rol coordonator in Sistemul National de Prevenire si Combatere a Terorismului), Inspectoratul de Politie Judetean Prahova, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al judetului Prahova, Serviciul de Telecomunicatii Speciale Prahova, Serviciul Judetean de Protectie Interna Prahova si toti ceilalti parteneri cu care colaboram in virtutea atributiilor pe care institutia le are.

Scopul exercitiului este de antrenare a componentelor Sistemului National de Prevenire si Combatere a Terorismului pentru gestionarea in comun a provocarilor determinate de interventia antiterorista la obiectivele din competenta Jandarmeriei Romane, de perfectionare si testare a efectivelor de jandarmi. Se urmareste evaluarea modului de desfasurare a tuturor activitatilor cuprinse in scenarii, din punct de vedere al organizarii acestora, al etapelor parcurse de la luarea deciziilor, elaborarea documentelor necesare si coordonarea fortelor din teren, pana la modul de actiune efectiv al fortelor de ordine publica participante, intr-o situatie cat mai aproape de realitate.

Astfel, o parte din activitatile cuprinse in scenariul “OLEUM 18″, se vor desfasura in spatiul public, fara a afecta buna desfasurare a activitatilor institutionale sau cetatenesti si fara a impune restrictii majore de circulatie, dupa cum urmeaza:

In zona pasajului subteran de la Palatul Culturii – marti, 27 martie 2018, incepand cu ora 09.00;

La sediul Curtii de apel Ploiesti din str. Emil Zola, nr.4 – miercuri, 28 martie 2018, incepand cu ora 14.00;

In incinta fostei Tabere de elevi situata in zona D.J. 100 D (Paulesti-D.N1) – joi, 29 martie 2018, incepand cu ora 10.00.

Premergator desfasurarii exercitiului ” OLEUM 18″, luni 26 martie a.c., incepand cu ora 10.00 vom organiza o conferinta de presa, unde vom comunica mai multe date de interes referitoare la organizarea si desfasurarea evenimentului.

De asemenea, pentru informarea corecta a populatiei si pentru evitarea oricaror incidente, dorim sa subliniem inca o data CARACTERUL DE EXERCITIU al activitatilor ce se vor desfasura.

In zilele urmatoare se vor desfasura antrenamente in cele trei locatii anterior amintite.

In situatia in care ploiestenii se vor afla in zonele de desfasurare a exercitiilor, le adresam respectuos rugamintea de a nu se alarma, de a-si pastra calmul si de a respecta indicatiile fortelor de ordine.

Va rugam sa considerati acest antrenament oportun si util in scopul cresterii sigurantei si protectiei cetatenilor.

Sursa: comunicat IJJ Prahova

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *