Au dispărut de la domiciliu
Foto/ Alertă în Prahova. Poliţiştii încearcă să dea de urma a trei persoane dispărute de la domiciliu.
Cele trei persoane dispărute sunt: o minoră, un bărbat şi o femeie.
Prima dintre ele este o adolescentă de 15 ani. Se numește LUCA ANCUŢA-MARTA, este din Ploieşti şi a plecat de la domiciliul bunicilor ei şi nu a mai revenit.
Au fost demarate, imediat, toate activitățile procedurale, polițiștii efectuând investigații pentru găsirea minorei. Totodată, a fost dată în urmărire.
Aceasta are următoarele semnalmente: înălţime de aproximativ 1,65 m, greutate – 60 kg, păr roşcat vopsit, tuns la baza umerilor, drept, faţă ovală, ochi căprui, fără semne particulare sau tatuaje.
Iată fotografia cu adolescenta dispărută:
Sunt căutaţi doi adulţi
Cea de-a doua persoană pe care poliţiştii încearcă să o găsească este ILIE NICOLAE. Are 38 de ani şi a plecat de la domiciliul din Ciorani și nu a mai revenit.
Acesta are următoarele semnalmente: 1,70 metri înălţime, greutate 55 kg, constituţie astenică, ten măsliniu, faţă ovală, ochi căprui, par scurt negru, are un defect locomotor la piciorul drept și o rană în curs de vindecare cu copci pe toată lungimea nasului.
Iată fotografia cu persoana dispărută
La momentul plecării era îmbrăcat cu hanorac de culoare albastră, pantaloni de culoare albastră, adidași de culoare neagră, pe cap purta un fes de culoare neagră.
Cea de-a treia persoană dispărută este o femeie din Comarnic. Se numește Mosgoreanu Elena, are 75 de ani. A plecat de la domiciliul din Comarnic și nu a mai revenit.
Acesta are înălțime 1,55, păr grizonat, greutate 55-60 kg, constituție robustă, față rotundă, ochi căprui, fără alte semne particulare.
La momentul plecării aceasta era îmbrăcată cu pulover de lână de culoare roșie, fustă de culoare închisă, batic de culoare maro și era încălțată cu papuci din plastic de culoare albastră.
Persoanele care pot oferi relații care pot conduce la depistarea acestora, sunt rugate să anunțe cea mai apropiată subunitate de poliție, sau să apeleze 112.