Tensiuni pe tema achiziției de autobuze

Unul dintre proiectele prioritare care se va derula în Ploiești începând cu 2018 este achiziția de autobuze noi. 

Primăria Ploiești intenționează să achiziționeze 50 de autobuze diesel noi. 10 ar trebui să ajungă anul acesta, iar următoarele, până în 2020.

Pe acest subiect, primarul Adrian Dobre a fost interpelat de consilierul local social-democrat Andrei Gheorghe. Susținător al transportului în comun electric, Andrei Gheorghe a pus problema achiziției de autobuze electrice.

De aici, a pornit o discuție în contradictoriu care, în scurt timp, s-a transformat în ceartă.

Primarul Dobre a explicat că, pentru moment, Ploieștiul nu se încadrează la achiziționarea de autobuze electrice din fonduri europene, deoarece banii ar fi acordați doar în condițiile în care există și infrastructură pentru ele. Cum ar fi stațiile de încărcare.

De asemenea, Dobre consideră că nici din surse proprii nu pot fi achiziționate. Sunt mult mai scumpe, iar întreținerea este mai costisitoare.

Ideea, din discursul incadescent al lui Dobre, ar fi că Ploieștiul trebuie să se „întindă” cât îi permite bugetul. Unul de austeritate.

De partea cealaltă, Andrei Gheorghe a precizat că aleșii trebuie să se gândească la viitor și că Ploieștiul trebuie să progreseze.

Urmăriți, mai jos, un fragment din discuția dintre cei doi, publicat de Ziarul Incomod.

 

 

2 thoughts on “Tensiuni pe tema achiziției de autobuze. Primarul și un consilier local au țipat unul la celălalt”
  1. Cum trebuie sa progreseze Ploiestiul , fara apa potabile pe strazi ,fara stalpi de iluminat public si de electricitate pe strazi , fara canalizare pe strazi ,fara trotoare , fara asfalt pe strazi , cu toalete in fundul curtii , fara acele conditii minime de trai cu toate ca platesc taxe si impozite ca si un cart rezidential ?

  2. Niste prosti ! Ce mare problema sa bagi trolebuze pe toate traseele pina la metro si hipodrom? Sint unele foarte bune in circulatie si poat fi folosite ,acelas model, la scara intregului oras….! Dar poate asa nu mai iese spaga!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *