Toţi cei interesaţi să admire schiţele în creion, peniţă şi laviu, aparţinând pictorului Nicolae Grigorescu, trebui să ştie că, duminică, 18 septembrie, vor putea face acest lucru vizitând Casa Căsătoriilor din Câmpina. Expoziţia va fi deschisă publicului larg începând cu ora 11.00,iar lucrările vor fi expuse într-un spaţiu special amenajat de către autorităţile locale. Din cele 202 schiţe câştigate în instanţă de către municipaliptatea câmpineană vor putea fi văzute de către public, în premieră, doar 100. Vorbim de schiţe care s-au păstrat într-o stare bună şi în cazul cărora nu există niciun fel de risc de a se deteriora. Expoziţia se vrea a fi punctul forte al „Serbărilor Toamnei”, festival ce, anul acesta, va avea ca temă „Pictura câmpineană de la Grigorescu până în prezent”. Reamintim faptul că cele 202 schiţe în creion, laviu şi peniţă au revenit de drept Câmpinei după ani de procese cu Ministerul Culturii şi Muzeul Naţional de artă. Lucrările au fost vândute administraţiei locale, în 1939, contra sumei de 600.000 de lei de către Gheorghe N. Grigorescu, fiul marelui pictor.