Locuri de muncă sezonieră în Spania
În total sunt disponibile 800 de lcouri de muncă în Spania, în agricultură. Doritorii trebuie să ştie că este vorba despre un contract pe o dutară de trei luni de zile. Selecţia începe pe data de 11 decembrie. Cei selecţai vor începe munca pe 15 februarie.
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Prahova reamintește persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă în Spațiul Economic European despre oferta de locuri de muncă în domeniul agricol din Spania. Se oferă 800 locuri de muncă vacante în Spania – firma SUREXPORT (400 de femei și 200 de cupluri) –sunt solicitate persoane apte pentru munca la câmp, vârsta 18 – 50 ani), pentru recoltarea căpşunilor, campania 2018 (nu se solicită experiență).
Cei care vor fi selectaţi trebuie să ştie că durata contractului este de trei luni de zile.
Data estimată de angajare este 15 februarie 2018. Timpul de lucru este de 6,5 ore pe zi/ 39 ore pe săptămână împărţite în 6 zile, ziua 7 este zi de odihnă care poate să nu coincidă cu duminica. Programul de lucru începe la primele ore ale dimineţii. Se oferă 40,43 euro brut/zi, conform Convenţiei colective aplicabile plătibil la două săptămâni prin transfer bancar. Contribuţiile datorate sunt de 2% impozit pe venit şi 113 euro asigurare socială.
Cazarea este gratuită. Muncitorul are obligaţia să plătească 1,6 euro/zi pentru cheltuieli. Muncitorul plăteşte primul transport de venire, iar firma plăteşte întoarcerea, cu condiţia ca muncitorul să foloseasca mijlocul de transport oferit de firmă. Preţul primului drum se va recupera din primele salarii.
Ce trebuie să facă doritorii pentru a obţine un loc de muncă din cele 800
Dosarul pentru înregistrarea în baza de date va conţine următoarele acte: cererea tip anexa 3 bis (se completează la sediul agenţiei), copie act identitate, adeverinţa medicală „apt pentru muncă”.
Persoanele care doresc să aplice pentru unul din aceste locuri de muncă trebuie să se adreseze consilierului EURES – Cristiana Oprita – din cadrul AJOFM Prahova din strada Nicolae Iorga , nr. 1, et. I, camera 3, cristiana.oprita@ph.anofm.ro sau la numarul de telefon 0244/577380. Programul de lucru este: Luni – Joi – 08:30 – 16:30 și Vineri 8:30 – 14:00.