Un cutremur de 3,5 grade pe Richter a avut loc, în noaptea de luni spre marți, în județul Prahova, informează Institutul Național pentru Fizica Pământului (INFP), citat de Agerpres.
Seismul a avut loc la o adâncime de 123 de kilometri, iar orașele cele mai apropiate de epicentru au fost: Vălenii de Munte (23 km), Plopeni (38 km), Câmpina (38 km), Săcele (40 km) și Sinaia (41 km).
În luna septembrie, în România, au mai avut loc 15 cutremure cu magnitudini cuprinse între 2,5 și 4,3 grade pe scara Richter. Potrivit site-ului INFP, în ultimele zile au avut loc mai multe cutremure în regiunea Balcanilor, respectiv în Serbia, unde duminică s-a produs un seism de 5,4 grade pe Richter, la o adâncime de numai 5 kilometri.
Cea mai importantă mișcare tectonică din România în ultimii ani a fost înregistrată în anul 2014, pe 22 noiembrie, când s-a produs un cutremur de 5,7 grade pe scara Richter, acesta fiind resimțit și la București.