Organizarea examenului pentru ocuparea postului de director la SGU, o mascare a numirii directe a unei persoane în această funcţie
Ne aflăm încă în perioada în care se pot depune dosarele de către persoanele interesate să candideze pentru postul de Director General al S.C. SGU PLOIEŞTI SRL, termenul de depunere al acestora fiind 1.11.2017 – 29.11.2017.
Deşi se face menţiune despre faptul că se organizează concurs de către Consiliul de Administraţie al S.C. SGU PLOIEŞTI SRL în conformitate cu Legea 111/2016 pentru aprobarea OUG 109/2011 în vederea ocupării postului de Director General, în realitate acest demers este fictiv, simulează susţinerea concursului, fiind o mascare a numirii directe a unei persoane în această funcţie. Nu întâmplător facem această afirmaţie, fiind de notorietate faptul că inşişi membri ai Consiliului de Administraţie care organizează acest “concurs” au fost numiti şi nicidecum nu au obţinut punctajul validat de Comisia de Selecţie – Comisie de Specialişti în Recrutarea resurselor umane- conform prevederilor OUG 109/2011.
Cu privire la contestarea Hotărârii 42/31.05.2017 prin care au fost numite nelegal 5 persoane ca făcând parte din Consiliul de Administraţie al SC SGU Ploieşti SRL am făcut menţiune la vremea respectivă, atât SC SGU Ploieşti SRL cât şi Municipiul Ploieşti prin Consiliul Local încercând prin orice mijloace să nu se ajungă la soluţionarea pe fondul cauzei, toate cele şase excepţii invocate fiind respinse de către Tribunalul Prahova în dosarul nr. 5184/105/2017 (termen 09.01.2018. Vom urmări cu interes şi vom informa cititorii, cu atât mai mult cu cât în această perioadă administratorii contestaţi emit decizii pe acelaşi criteriu de nelegalitate aşa cum au fost numiti.
În acest context facem referire şi la condiţiile de participare la concursul de ocupare a funcţiei de Director General IMPUSE mascat de C.A. al SC SGU Ploieşti SRL, în contradicţie totală cu principiile legale şi constituţionale.
Aşa cum ne-au obişnuit, cum au procedat şi cu revocarea din funcţie a fiecărui director de la data numirii (Donald Constantin Nicolae – Director General, Gheorghe Constantin – Director Departament Juridic, Elena Trican – Director Economic), punctele importante într-o decizie emisă de C.A. sunt inserate la sfârşit, cu intenţia de a nu atrage atenţia, dar care sunt pilonii principali în actele ce emană de la acest organ de conducere al SC SGU Ploieşti SRL.
La fel s-a întâmplat şi cu punctele 6 şi 7 din cadrul condiţiilor de participare la concurs pentru ocuparea postului de Director General: să nu fi fost destituit dintr-o funcţie de conducere din cadrul unor intreprinderi de stat cu capital majoritar de stat sau societăţi comerciale private în ultimii 7 ani (punctul 6) şi să nu deţină funcţii de conducere într-un partid politic (punctul 7). Ce putea fi mai previzibil decât inserarea acestor criterii de selecţie cu scopul de a împiedica încă de la început posibilitatea tuturor persoanelor care au aptitudini în a ocupa această funcţie?! De fapt va fi o numire mascată de un concurs care de fapt nu prea este concurs.
Punctul 6: Destituirea poate fi realizată de persoane care au această posibilitate, persoana nedreptăţită putându-se adresa organelor competente în vederea stabilirii temeiniciei şi legalităţii actului prin care s-a dispus destituirea.
În cazul SC SGU Ploieşti SRL destituirea dintr-o funcţie de conducere îl priveşte direct pe Constantin Donald Nicolae, persoana care a contestat în cadrul dosarului nr. 6371/105/2017 aflat pe rolul Tribunalului Prahova hotărârea din 01.08.2017 prin care a fost revocat din funcţia de Director General. Aşadar până la stabilirea de către instanţa de judecată competentă să soluţioneze decizia de revocare cu privire la legalitatea şi temeinicia acesteia, nu se poate discuta despre o privare a unei persoane în a candida pentru orice funcţie publică sau privată pe care consideră că o poate îndeplini.
Sunt incidente dispoziţiile art. 3 din Legea 53/2003 actualizata (Codul Muncii) care vizează garantarea prin Constituţie a libertăţii muncii, dreptul la muncă neputând fi îngrădit, orice persoană fiind liberă în alegerea locului de muncă/activităţii pe care urmează să o presteze. Mai mult, nimeni nu poate fi obligat să nu muncească într-un anumit loc de muncă, oricare ar fi acesta, contractul încheiat cu nerespectarea acestor dispoziţii fiind nul de drept.
De asemenea, art. 16 din Constituţie prevedere: (1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. (2) Nimeni nu este mai presus de lege, orice persoana putand candida pentru o funcţie, atât timp cât nu s-a stabilit faptul că motivele care au condus la “destituire” sunt legale.
Nu mai discutăm de faptul că, în realitate, revocarea lui Constantin Donald Nicolae nu a reprezentat voinţa societară, ci a fost o decizie luată şi de administratori din cadrul C.A. care au figurat pe locurile 7 şi 9 în lista iniţială a comisiei de selecţie. Voinţa societară a fost văzută ulterior prin regretul exprimat de angajaţii SC SGU Ploieşti SRL şi dezacordul cu privire la noua conducere.
Mai mult, intreprinderea descrisă la punctul 6 este de fapt SC SGU Ploieşti SRL întrucât aceasta este o societate comercială prevăzuta la art. 2. pct. 2 lit. b)din OUG 109/2011– companii şi societăţi naţionale, societăţi comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic, majoritar sau la care deţine controlul), intenţia C.A fiind de a exclude din categoria persoanelor care pot candida pe Constantin Donald Nicolae; dealtfel şi termenul de 7 ani este nelegal, nu apare nicio dispoziţie legală, fiind un termen imperativ în care este inclusă tot perioada de 5 ani în care Constantin Donald Nicolae a fost director.
Punctul 7: Surprinzătoare este excluderea categoriilor de persoane care deţin o funcţie de conducere în partide politice. Nu acelaşi lucru trebuia să se întâmple şi cu persoanele care au dispus aceste condiţii de participare?! Vorbim iată despre preşedintele C.A. Creţu Ionuţ care este preşedinte TSD Ploieşti şi care, în această calitate de om politic, înlătură nejustificat orice altă persoana care ar putea avea o funcţie de conducere în acelaşi partid politic sau în altul. Nu subestimăm inteligenţa cititorilor ci doar subliniem faptul că un singur partid politic reprezentat la nivel de conducere al CA este suficient la cârma unei societăţi prestatoare de servicii de utilitate publică de administrare a domeniului public şi privat al Municipiului Ploieşti şi alte activităţi conform contractului de delegare a gestiunii de concesiune nr. 14782/25.08.2010 încheiat pe o perioada de 49 ani.
Referitor la punctul 8, conflictul de interese şi incompatibilitatea trebuiau constatate de către un organ specializat: activitatea prestată de SC SGU Ploieşti SRL, fiind un serviciu public, vizează analizarea şi a personalului contractual. Nu poate există o stare de incompatibilitate întrucât personalul (chiar şi Directorul General) nu face parte din aparatul propriu al acţionarului unic Municipiul Ploieşti prin Consiliul Local. Teoretic nu se naşte un raport juridic cu salariaţii conform art.81 alin 2 lit.e din Lg15/2001.
Conflictul de interese şi starea de incompatibilitate trebuiau determinate raportat la legea aplicabilă, fiind cunoscut faptul că acestea vizează în principal calitatea de funcţionar public pentru a excede anumite categorii de persoane care s-ar fi încadrat fie în dispoziţiile Legii 215/2001 a administraţiei publice locale, în Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, în Legea 393/2004 privind statutul aleșilor locali, în Legea 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, în Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sanctionarea faptelor de corupție, în Codul Penal – Articolul 301. Cum nu se face această distincţie, rămâne la latitudinea membrilor contestaţi CA să decidă ce candidaţi îndeplinesc criteriile lacunare stabilite intenţionat de aşa manieră încât persoana ce va fi director general să fie numită în funcţie de interesele partidului ce guvernează conducerea CA care a stabilit aceste criterii.
Punctul 9 vizează înlăturarea persoanei care are antecedente penale ce o face incompatibilă cu funcţia de Director General fără a individualiza sau descrie infracţiunea înscrisă în cazierul judiciar. Avea importanţă doar săvârşirea unor infracţiuni de serviciu pentru a putea înlătura de la candidatură persoana interesată. Cine stabileşte dacă infracţiunea respectivă este sau nu compatibilă cu funcţia de director general, dacă nu tot subiectivismul şi interesele membrilor CA care au inserat acest criteriu.
Celelalte puncte par a fi concepute chiar de persoanele care au ocupat oricare din locurile 5-12 din lista iniţială întrucât sunt criterii inserate doar cu scopul de a mari numărul de cerinţe, ele fiind prezumate.
Incheiem prin a menţiona ceea ce ar fi trebuit spus de fapt de la început: dispoziţiile art.18 alin.4 din legea nr. 111/2016 care a fost menţionată ca şi temei pentru organizarea concursului trebuiau îndeplinite strict: “ În termen de maximum 30 de zile de la numire prin act administrativ al autorității publice tutelare, consiliul de administrație desemnează directorii, în baza unei evaluări sau selecții prealabile efectuate de o comisie organizată la nivelul regiei autonome, formată din specialiști în recrutarea resurselor umane”. Aşteptpm numirea făcută în baza condiţiilor de participare la concurs amintite anterior pentru a va ţine la curent cu acţiunile introduse de persoanele care nu s-au încadrat la punctele 6,7,8,9 şi care vor supune instanţei de judecată analizarea procedurii nelegale de desemnare a noului Director General al SC SGU Ploieşti SRL.
Încă mai este timp până la data de 29.11.2017 pentru a se reveni asupra acestor criterii şi a respecta întocmai dispoziţiile Legii 111/2016 amintită pentru necunoscători dar neaplicată pentru cunoscători.
Aşteptăm ca organele abilitate să întrerupă ilegalităţile comise pe bandă rulantă la SGU.