Reţinut de poliţişti după ce a lovit o femeie cu maşina

O femeie a fost lovită de o maşină în Surani. Ce a făcut apoi şoferul depăşeste orice imaginaţie. Pe fir au intrat şi poliţiştii.

Nefericita întâmplare s-a petrecut în Surani pe D.J. 233. Aici, o femeie de 45 de ani, din localitate, ar fi fost acroșată din spate de un autoturism care circula în aceeași direcție. Izbitura a fost atât de puternică încât aceasta a fi fost proiectată pe spațiul verde din afara carosabilului. Normal ar fi fost ca şoferul să oprească imediat şi să vadă dacă femeia a fost rănită grav şi eventual să cheme ambulanţa. Acesta a făcut pe dos. Şi-a continuat liniştit drum.

Victima a fost transportată la Spitalul Județean de Urgențe Ploiești.

Oamenii legii au pornit în căutarea celui care ar fi lovit-o pe femie cu maşina. L-au găsit şi pe el şi autoturismul cu pricina în comuna Cărbuneşti. Nu mică le-a fost mirarea să constate că  era şi beat mort. Avea o concentrație de  0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul de 27 de ani a fost reținut, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului producerii accidentului rutier și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, informaeză IJP Prahova rintr-un comunicat de presă.

Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *