Poliţia Locală, la raport
Zonele cele mai „fierbinţi” din Ploieşti, în vizorul oamenilor legii. Poliţiştii locali au aplicat 167 sancțiuni contravenționale. Valoarea totală a acestora fiind de 29.660 lei.
Raportul întocmit de către poliţiştii locali pe săptămâna în curs arată că printre zonele cele mai fierbinţi din oraş se numără străzile Gheorghe Doja, Șoseaua Vestului, Cuza Vodă, B.P. Hașdeu, George Coșbuc, Veronica Micle, Bdul Independenței, Mihai Eminescu, Iuliu Maniu, Rudului, Ivan Miciurin, Gabi Dobre, Decebal, Primăverii, C.D. Gherea, Bobâlna, Gh. Grigore Cantacuzino, Ion Maiorescu și Piața 1 Decembrie 1918. Aici au fost desfășurate controale pentru respectarea de către conducătorii auto a semnificației indicatoarelor rutiere care reglementează oprirea și staționarea interzisă, precum și accesul pe interzis.
Căminele sociale au fost şi ele în vizorul poliţiştilor locali. Au fost desfășurate acțiuni de control în Căminul Social Fero şi Căminul Social Cătinei. Au vrut să vadă dacă există persoane care locuiesc aici şi fără forme legale. În primul au fost verificate și legitimate 51 de persoane. În cel de-al doilea au fost legitimate 135 de persoane.
Biroul Evidența Persoanelor a desfășurat controale la un număr de 20 asociații de proprietari, verificând actualizarea cărților de imobil și a tabelelor de informare a locatarilor. Verificările au fost făcute pe străzile Veniamin Costache, Frăsinet, Bdul Republicii, Padina, Clemenței, Frăsinet, Ștefan cel Mare, Ion Maiorescu, Aleea Strunga, strada Mărășești și Piața Mihai Viteazul. Totodată, au fost identificați deținătorii cărților de imobil în cazul a 12 asociații de proprietari, în vederea planificării viitoarelor controale
Pieţele au fost şi ele verificate. Serviciul Control Comercial a verificat un număr de 21 agenți economici, în vederea obținerii avizului pentru stabilirea programului de funcționare și a monitorizat permanent zonele adiacente Halelor Centrale, Piețelor Malu Roșu și Nord, zona Big, pentru prevenirea şi combaterea comerţului stradal neautorizat. De asemenea, polițiștii locali au desfășurat controale tematice privind modul de comercializare a produselor alimentare în incinta și în apropierea unităților de învățământ, respectiv: Liceul Anghel Saliny, Liceul Tehnologic Ludovic Mrazek și Liceul I.L. Caragiale.
Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro
sursa comunicat Poliţia Locală Ploieşti