Serena Williams a fost învinsă în două seturi, 6-2, 7-6 (7/5), de Karolina Pliskova din Cehia, cap de serie numărul zece, în semifinalele Openului Statelor Unite, ultimul turneu de Mare Șlem al anului! Astfel, americanca va ceda prima poziție în clasamentul WTA, care a ocupat-o fără întrerupere începând din februarie 2013!
Williams (34 ani) va fi depășită începând de luni luni în ierarhia tenisului feminin de germanca Angelique Keber, care și-a asigurat prezența în finala competiției de la Flushing Meadows după victoria cu 6-4, 6-3 înregistrată în fața danezei Caroline Wozniacki, în cealaltă confruntare din penultimul act.
Povestea s-a repetat exact ca la ediția de anul trecut, Serena Williams cedând surprinzător în semifinalele unuia dintre turneele sale favorite, în fața unei adversare mai slab cotate, după ce în sferturile de finală americanca reușise să treacă în trei seturi de românca Simona Halep (6-2, 4-6, 6-3).
În urmă cu un an, cea mai mică dintre surorile Williams s-a înclinat în semifinale în fața italiencei Roberta Vinci, care a privat-o astfel de realizarea Marelui Șlem, respectiv câștigarea tuturor celor patru turnee majore ale anului (Openul Australiei, Roland Garros, Wimbledon și US Open).
De această dată, Karolina Pliskova a fost cea a oprit-o din drumul către cel de-al 23-lea titlu de Grand Slam din cariera sa, performanță care i-ar fi permis Serenei Williams să o depășească pe germanca Steffi Graf în ierarhia celor mai titrate jucătoare din istorie.
Germanca Angelique Kerber, laureata Openului Australiei în luna ianuarie, devine astfel a 22-a jucătoare din istorie care preia comanda clasamentului WTA, de la crearea acestei ierarhii, în noiembrie 1975.
Rezultate — semifinale:
Karolina Pliskova (Cehia/N.10) — Serena Williams (SUA/N.1) 6-2, 7-6 (7/5)
Angelique Kerber (Germania/N.2) — Caroline Wozniacki (Danemarca) 6-4, 6-3
sursa foto: indianexpress.com