adrianmutuoficial

Dinamo confirmă despărțirea de Mutu, care va ocupa un post la FRF

FC Dinamo București și Adrian Mutu anunță încetarea raporturilor contractuale începând cu data de luni, 9 octombrie. Știrea devine certitudine, potrivit unui comunicat dat publicității de clubul de fotbal din Șoseaua Ștefan cel Mare.

”După o perioadă de un an în care a ocupat poziția de director general în cadrul clubului, Adrian Mutu a acceptat oferta Federației Române de Fotbal, acolo unde urmează să i se alăture selecționerului Cosmin Contra în noul proiect al FRF”, precizează comunicatul.

Clubul, care îi urează fostului internațional ”mult succes în noua aventură”, a câștigat alături de Mutu Cupa Ligii și a obținut un loc pe podium la finalul sezonului trecut.

Ce a declarat Adrian Mutu

„FRF mi-a propus un proiect greu de refuzat și, deși am petrecut o perioada foarte frumoasa la Dinamo, alături de niște oameni profesioniști și dedicați, am hotărât să accept noua aventură. La Dinamo am reușit să câștig un trofeu în aceasta perioadă și vreau să le mulțumesc tuturor celor cu care am colaborat pentru a obține această performanță. Sper să fie primul trofeu dintr-o serie cât mai lungă pentru <<câini>>. Rămân în suflet cu momentele extraordinare trăite alături de echipa și, pe retină, cu coregrafiile impresionante ale suporterilor. Hai Dinamo! Hai România!”, a declarat Adrian Mutu pentru site-ul oficial al clubului.

Mutu a declarat o un post de televiziune că este vorba de ”un post ceva pe relații internaționale” la FRF.

Adrian Mutu a fost instalat în funcția de director general al FC Dinamo la 12 octombrie 2016.

sursa: agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *