Cinci autospeciale ISU au ajuns la victime
Accident grav în urmă cu puțin timp în zona Potigrafu, la limită cu Ilfov. Trei autoturisme s-au ciocnit pe sensul București – Ploiești.
Conform primelor informații, în urma impactului, trei persoane au rămas încarcerate.
Printre victimele prinse între fiarele contorsionate este și o femeie însărcinată.
Cinci autospeciale, dintre care două echipaje de descarcerare și o ambulanță SMURD au fost trimise în ajutor de către ISU Prahova.
La locul accidentului au ajuns și medicii de la Ambulanță care acordă primul ajutor victimelor.
Cel mai probabil accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei în condiții de carosabil umed.
Traficul este îngreunat în zona accidentului.
Vom reveni