Derby-ul de Trap al României are loc duminică, pe Hipodromul Ploieşti!
Duminică, 1 octombrie, începând cu ora 10:00, Hipodromul Ploieşti va găzdui cea mai importantă reuniune de trap a anului. În cadrul acesteia se va desfăşura Derby-ul de Trap al României.
Cursa este rezervată celor mai buni cai indigeni în vârstă de 4 ani. Asta, după o pauză de trei ani şi, dacă nu va interveni ceva neprevăzut, va avea la start 7 trăpaşi. Star Nobel, Seniorita, Fascia, Vraja Verii, Barbarosa, Kanur şi Ruxandra, cai care au participat în „Criteriul cailor de 4 ani” şi „Premiul de încercare”, curse desfăşurate în cele două reuniuni din luna septembrie.
Biletul de intrare pentru accesul în tribună va fi în valoare de 5 ron/persoană. Copiii cu vârsta de până la 14 ani au acces gratuit. Spectatorii care vor veni cu maşina vor achita o taxă de parcare în valoare de 2 ron/oră pentru fiecare autoturism.
Programul complet al reuniunii va fi oficial în cursul zilei de joi.
Scurt istoric al curselor de trap
– Istoria hipismului în România începe în anul 1905, atunci când, în zona în care se află acum Casa Presei, din Bucureşti, a fost construit un hipodrom după modelul celebrului Longchamps, din Franţa.
– Cursele de trap au debutat în anul 1922, iar primul Derby de Trap al României a avut loc în 1924, fiind câştigat de armăsarul Bătăuş.
– În anul 1960, s-a decis demolarea hipodromului din Capitală, iar cursele s-au mutat la Ploieşti. Ultimul derby organizat în Bucureşti a fost câştigat de Mircea Ştefănescu, cu iapa Straja.
– Iniţial, hipodromul ploieştean avea toate clădirile pe partea opusă actualei construcţii (tribunele, clădirea şi turnul arbitrilor fiind construite din lemn).
– Primul Derby de Trap de pe Hipodromul Ploieşti a fost câştigat în 1961 tot de Mircea Ştefănescu, cu armăsarul Florinel. Renumitul driver a reuşit să câştige nu mai puţin de 10 derby-uri, ultimul în anul 1991, cu armăsarul Răsunet.
– Alţi driveri de renume ai acelor vremuri au fost Gică Tănase, Traian Marinescu, fraţii Vasile şi Nicolae Gheorghe, Avram, Toduţă, Toderaş, Traian Dinu sau Nicolae Nicolae.
– Cai de valoare care au făcut spectacol pe Hipodrom în acea perioadă au fost Talion, Talaz, Seceriş, Raţiunea, Turel, Selenar sau Valtava.
– Tribuna a fost mutată pe actuala locaţie în anul 1983, tot atunci modificându-se locurile de plecare și sosirea.
– Au apărut noi conducători de valoare, precum Dumitrescu, Gh. Crăciun, Mihai Ionescu, Pătraşcu sau Slate. Și aceștia au condus cai excepționali: Trifoi, Coran, Rarău, Vărbiţa, Orologiu sau Simson.
Ippodromi & Citta… vă mai aduceți aminte?
În anul 2005, s-a dorit modernizarea Hipodromului, care a fost concesionat societăţii italiene Ippodromi & Citta, care însă nu a respectat contractul cu Primăria Ploieşti. Motiv pentru care derbyul nu s-a disputat în anii 2006, 2008 şi 2009, deşi pe hipodrom se aflau circa 150 de cai.
– După înlăturarea societăţii italiene, Primăria Ploieşti a încredinţat Hipodromul Clubului Sportiv Municipal Ploieşti şi astfel s-au reluat cursele de trap. Derby-ul din 2010 a fost câştigat de iapa Zaza, deţinută de Marian Manea.
– Ultimul Derby de Trap al României de pe Hipodromul Ploieşti a avut loc în anul 2014 şi a fost câştigat de armăsarul Darius, avându-l în sulky pe Ion Dima.
– Derby-ul de Trap al României este un premiu clasic rezervat celor mai buni (maxim 12) cai indigeni în vârstă de patru ani.
sursa: csmploiesti