Selecționata de tineret a României a fost învinsă de formația similară a Danemarcei cu scorul de 3-1 (3-0), aseară, la Aalborg, într-un meci din preliminariile Campionatului European de fotbal Under-21 din 2017.
Danemarca s-a impus prin golurile marcate de Pione Sisto (10) și Marcus Ingvartsen (35-penalty, 39) și s-a calificat la turneul final din Polonia. Elevii lui Cristi Dulca, cu șanse minime de calificare de pe locul al doilea, au marcat prin George Miron (68).
Danemarca învinsese România cu 3-0 la Giurgiu, în toamna anului trecut.
„Tricolorii” mai au de jucat un singur meci, cu Bulgaria în deplasare, pe 11 octombrie.
În celelalte partide, Bulgaria a învins Armenia în deplasare cu scorul de 1-0, iar reprezentativa Țării Galilor a smuls in extremis o remiză pe teren propriu în fața modestei formații a Luxemburgului, 1-1.
În clasament, pe primul loc se află Danemarca, 22 puncte (8 jocuri), urmată de România, 16 p (9 j), Bulgaria, 14 p (8 j), Țara Galilor, 13 p (9 j), Luxemburg, 3 p (8 j), Armenia, 1 p (8 j).
La turneul final din Polonia merg câștigătoarele celor nouă grupe preliminare și alte două reprezentative în urma unor jocuri de baraj. Cele mai bune patru ocupante ale locurilor secunde obțin biletele pentru play-off.
sursa foto: ekstrabladet.dk