Percheziții de amploare în trei județe! Rețea de contrabandă cu țigări, destructurată de DIICOT.
O operațiune de amploare a avut loc joi, 13 august, în județele Neamț, Iași și Suceava. Procurorii DIICOT și polițiștii au descins la 60 de adrese, într-un dosar care vizează constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă cu țigarete.
Percheziții de amploare în trei județe! Rețea de contrabandă cu țigări, destructurată de DIICOT
Percheziții de amploare în trei județe! Potrivit anchetatorilor, începând din 2024 și 2025, în zona orașului Târgu Neamț s-ar fi format două grupări de criminalitate organizată, alcătuite din cetățeni români și moldoveni. Grupările ar fi fost specializate în introducerea și comercializarea ilegală a țigaretelor.
Una dintre rețele ar fi avut o structură mai complexă, cu membri care aveau roluri bine stabilite. Activitatea acesteia ar fi depășit granițele României, țigaretele fiind destinate atât pieței interne, cât și unor clienți din Italia, Germania și Marea Britanie.
Pe parcursul anchetei, oamenii legii au indisponibilizat cantități de țigarete despre care susțin că ar fi fost comercializate de membrii grupărilor.
La acțiunea de joi au participat numeroase structuri de poliție și jandarmerie din mai multe județe, inclusiv Bacău, Suceava, Iași, Galați, Ploiești, Buzău, Harghita, Vaslui, Botoșani și Dâmbovița.
După finalizarea perchezițiilor, persoanele vizate urmau să fie audiate la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Neamț. Ancheta continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și a tuturor persoanelor implicate.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews